Consumatorii devin din ce in ce mai atenti atunci cand isi aleg sursele din care achizitioneaza carnea de porc pentru consum, arata un sondaj realizant recent de Macro Suin.
Un procent destul de insemnat dintre cei care au participat la sondaj prefera sa-si procure carnea de porc destinata consumului personal din unitati specializate, precum abator autorizat, macelarie si carmangerie, in care suinele au fost atent monitorizate pe tot parcursul vietii, iar sanatatea si bunastarea acestora a fost in grija specialistilor.
Diferenta intre consumatorii care prefera sa cumpere carnea de porc produsa in gospodarii si cei care prefer sa o cumpere direct din unitati specializate in productia carnii de porc a fost de doar 10%.
Sondajul Macro Suin arata ca 45% dintre cei care au raspuns prefera sa cumpere carne de porc pentru consumul propriu, din unitatile autorizate (abatoare autorizate, macelarii si carmangerii), acest procent fiind destul de insemnat daca se tine cont de tendinta consumatorilor din ultimii ani de a-si procura produse de alimentatie direct din gospodarii.
Procentul repondentilor care au ales drept sursa pentru procurarea carnii de porc gospodariile este de 55%, acesta ramanand la randu-i destul de insemnat, in conditiile in care carnea de porc produsa in sistem gospodaresc nu i se poate certifica siguranta pentru consum in cele mai multe dintre cazuri.
Carnea de porc provenita din fermele de suine comerciale
Consumatorii de carne de porc care aleg sa-si procure carnea proaspata pentru consum propriu din unitati specializate precum abatoare autorizate, macelarii si carmangerii au sanse mari sa cumpere produse sigure pentru consum, deoarece sanatatea animalelor este monitorizata permanent, hrana suinelor este adaptata continuu la nevoile animalelor si la etapele de crestere. Sacrificarea se face in conditiile impuse de lege, prin asomare intr-un mediu controlat, in care igiena si testele de laborator certifica siguranta pentru consum.
Un complex integrat de crestere a suinelor poate produce o carne sigura pentru consumul uman, deoarece in acest gen de complex tot ce tine de porc poate fi controlat pana cand acesta paraseste abatorul sub forma de carcasa de porc.
Carnea de porc provenita din sistemul gospodaresc
Carnea de porc provenita din gospodarii pare pentru unii dintre consumatori mai sanatoasa pentru consum, deoarece exista perceptia generala ca animalele sunt hranite natural. Cu toate acestea porcii din gospodarii sunt adesea hraniti cu resturile alimentare ale oamenilor care in cele mai multe cazuri nu sunt tocmai proaspete si combinate corespunzator.
Atunci cand in hrana suinelor din gospodarii sunt introduse furaje produse in sistem industrial, acestea nu sunt adaptate varstelor si nevoilor animalelor cu rigurozitate si in atenta supraveghere a cadrelor specializate, fapt care poate afecta sanatatea porcului.
De asemenea, porcii crescuti in gospodarii sunt sacrificati inca prin metoda traditionala, chiar daca se cunoaste ca aceasta metoda provoaca o mare suferinta animalelor si afecteaza calitatea carnii foarte mult.
Atunci cand isi aleg sursa de achizitie a carnii de porc pentru consum propriu, oamenii trebuie sa fie siguri ca animalele au fost sanatoase, iar carnea a fost testata inainte de a fi oferita spre vanzare indiferent de unde provine (ferme comerciale sau gospodarii).